FAQ Autentificare
Cautare Profil
Membri Grupuri
Mesaje private
Inregistrare
Dust in the wind...
Creaza un subiect nou   Raspunde la subiect
Pagina de start a forumului Ney » I feel... » Dust in the wind...
Subiectul anterior :: Subiectul urmator  
Autor Mesaj
Deesse
Babac
Babac
Deesse

Data inscrierii: 20/Iun/2006
Mesaje: 22
Localitate: Brasov

 Mesaj Trimis: 13/08/2006 23:46    Titlul subiectului: Dust in the wind...
Raspunde cu citat (quote)

Kansas - Dust in the wind

I close my eyes, only for a moment, and the moment's gone
All my dreams, pass before my eyes, a curiosity
Dust in the wind, all they are is dust in the wind.
Same old song, just a drop of water in an endless sea
All we do, crumbles to the ground, though we refuse to see

Dust in the wind, all we are is dust in the wind

[Now] Don't hang on, nothing lasts forever but the earth and sky
It slips away, and all your money won't another minute buy.

Dust in the wind, all we are is dust in the wind
Dust in the wind, everything is dust in the wind.


Pasesc incet pe o poteca inconjurata de bujori gigant, etern infloriti. Nu i`am vazut nascandu`se, crescand sub ochii mei, si nici ofilindu`se, niciodata. Parca asa au rasarit din pamant, pietrificati, fara parfum, insa cu o colorit atat de delicata si cu o privire atat de mangaietoare, incat par vii chiar daca au murit inainte sa le tremure roua pe pleoape.
La picioare,trandafiri negri,parca cufundati in cerneala, imi poarta trena infinita catre inchisoarea de nisip in care imi traiesc in fiecare zi eternitatea.
Ploaia,curcubeu de ape agatate de glezna divina, mi`a salbaticit parul si mi l`a transformat intr`o padure de arbori de cacao ce ascunde in ramurile sale un gat zgariat de ghearele mult prea ascutite ale venelor care parca pulseaza incontinuu. Buzele imi amintesc de cutremurele pe care numai dinozaurii le`au cunoscut…acelea care crapau pamantul atat de adanc incat inauntrul lor isi pierdeau glasul mii de cuvinte.
Incerc sa dau momentul inapoi,insa e ca o moara de vant cu care as putea lupta,neavand inca de la inceput nici o sansa de castig…nu`mi amintesc nimic…Ce e trecutul?...
Nu am gene,nu`mi amintesc sa fi avut vreodata,nu cunosc mecanismul clipitului. De dorm ori de sunt treaza, irisul mi`e mereu scaldat in lumina, albul din privirile celorlalti nu se oglindeste niciodata in paraiele mele cu irizatii rubinii. Sunt un mormant pe care toare sufletele lasa tuberoze,crini si trandafiri. Intr`o trasura albastra parasesc gandurile acestei lumi si urc, coborand incet in mine. Nimic din jur nu ma poate atinge,e ca intr`un muzeu in care exponatul sunt eu,protejat cu zeci de alarme si sisteme care blocheaza intrarea celorlalti catre mine. Si totusi,sunt privita in fiecare zi. O statuie pe care doar cineva o poate mangaia pe mana, atunci cand o lustruieste.
Ajung la zabrelele ce par sa se franga ca de pildă crengile batrane si uscate ale salciilor dunarene, si ingenunchiez in fata a ceea ce sunt: un palat de nisip, o Bastilie cu vitralii pictate de Chagall, o mana de pamant in fata oceanului cu care ma pot contopi oricand, sau pot ramane la fundul sau, ca miliardele de firmituri de scoici din adancul Atlanticului.
In fiecare dimineata imi cresc aripi de fluture. Ma ratacesc in culorile lor atat de simetrice,desi nu le`am vazut niciodata in intregime. Probabil ca la margine sunt parfum de flori, insa la radacina,cenusa.
Nu am avut niciodata aripi o zi intreaga, vantul le`a scuturat pulberea atat de repede incat nu am ajuns niciodata sa zbor. Sau poate ca eram prea jos ca sa imi pot da drumul.
Intind mana spre cer.Insa nu ma pot desprinde cu picioarele de lutul pe care pasesc.Tulpinile tradafirilor cu coroana neagra s`au transformat in serpi ce mi se incolacesc pe glezne.
Intru in inchisoarea mea de praf auriu facut din cochilii de melci sfaramate si pietre lovite de greutatea stancilor timpului. Din turn,simt amintirea brizei din fiecare dintre ele. Apoi,totul se prabuseste, devenind una cu peretii de nisip.
A doua zi imi vor creste din nou aripi de fluture…
 Sus »
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Trimite un mesaj
Deesse
Babac
Babac
Deesse

Data inscrierii: 20/Iun/2006
Mesaje: 22
Localitate: Brasov

 Mesaj Trimis: 19/08/2006 10:22    Titlul subiectului: Colours of the wind- franturi de jurnal
Raspunde cu citat (quote)

Pocahontas - Colors of the Wind
by Disney

You think I'm an ignorant savage
And you've been so many places
I guess it must be so
But still I cannot see
If the savage one is me
How can there be so much that you don't know?
You don't know ...

You think you own whatever land you land on
The Earth is just a dead thing you can claim
But I know every rock and tree and creature
Has a life, has a spirit, has a name

You think the only people who are people
Are the people who look and think like you
But if you walk the footsteps of a stranger
You'll learn things you never knew, you never knew

Have you ever heard the wolf cry to the blue corn moon
Or asked the grinning bobcat why he grinned?
Can you sing with all the voices of the mountains?
Can you paint with all the colors of the wind?
Can you paint with all the colors of the wind?

Come run the hidden pine trails of the forest
Come taste the sunsweet berries of the Earth
Come roll in all the riches all around you
And for once, never wonder what they're worth

The rainstorm and the river are my brothers
The heron and the otter are my friends
And we are all connected to each other
In a circle, in a hoop that never ends

How high will the sycamore grow?
If you cut it down, then you'll never know
And you'll never hear the wolf cry to the blue corn moon
For whether we are white or copper skinned
We need to sing with all the voices of the mountains
We need to paint with all the colors of the wind

You can own the Earth and still
All you'll own is Earth until
You can paint with all the colors of the wind


Ai putea sa inchizi ochii si sa iti auzi inima batand, pentru ca apoi, cand ii deschizi din nou, sa iti dai seama ca de fapt un rosu aprins puternic,umbra de soare si sclipire de apa- bat la usa inimii tale? Aici nu canta nici cucul,nici ciori hapsane, nici nu sunt stoluri de porumbei ce fac inconjurul orizontului,asa ca acasa. Insa e un cer plin de aur, de uimire… singurul care canta e vantul, prin toate culorile ce le faureste prin ucenicii sai, imbujoratii nori. Imi umplu plamanii cu mirosul acestei energii nebanuite; e ciudat cum ceva ti se daruieste neconditionat, fara sa ceara nimic in schimb, nici acum,nici azi, nici niciodata. Simt ca bucuria din ochii mei atinge o raza de soare, o trage de maneca, facadu`l sa se intoarca. Pentru prima oara,nu`mi doresc atat de mult sa interactionez cu lume.Vorbesc cu cerul, cu fiecare bob de aer si cu tine,in gand.Nu imi trebuie mai mult.
Si atunci devin una cu Dunarea, ma simt regina a unor locuri ce nu le`am vizitat niciodata; o panorama ce imi aminteste de miliarde de licurici in noapte mi se asterne la picioare, nicidecum umila sau silita, ci primitoare si blanda. Asa ca privirea bunicului cand se bucura ca mergem pentru prima oara.Arata`mi tu fericire mai mare ca aceea si ma voi alatura acestor nenumarati licurici, la marginea degetelor tale, sarutandu`ti amintirile.
Nici noaptea nu mi se mai pare intunecata.Ce sens mai are sa dormi cand poti sta sa respire ceva nou,un cufar cu pietre pretioase ce iti apartine atata timp cat ti`l vei aminti? Ce rost mai are sa stai culcat intr`o gradina frumoasa, gandindu`te “de ce”, cand poti sa te ridici, sa te arunci in leaganul improvizat in nucul copilariei tale si apoi sa dansezi asa cum obisnuiai sa te cateri cumva prin corcodusi, ghidus si fara temei? De ce sa taci, cand poti canta baladele celor mai frumoase sclipiri de emotie? De ce sa dorm,de ce sa stau, de ce sa tac? Vreau sa respir frumusete…sa dansez cantand…
Nu ramaneti, ganduri luminoase, cum ar fi poeme neterminate,revelatii minunate dar neimplinite…vreau sa incep sa va pictez, am si panza, si acuarele, si pensula… de ce simt uneori ca mi`a paralizat mana, tocmai cand ma asez in fata sevaletului?...
Inchid ochii si ma intorc din nou la culori.Ca sa le poti asterne ca zaharul pudra pe cozonac,am crezut mereu ca trebuie sa iti vezi culorile de pe paleta ca o oglinda. Sa fii tu in toate. Si abia atunci cand le vei simti in sange cu adevarat, vei putea crea. Voi putea crea.
Pana acum am vazut lumina din jurul lunii doar alba,pulbere si praf, ca si cum luna ar fi fumat cele mai neobisnuite tigari,adancindu`se in propriile bule de fum. Azi insa lumina ei e aurie…o pata galbuie pe un cer incredibil de negru pare un lucru nelalocul lui… “ca o casa de un portocaliu aprins intr`un oras plin de case cenusii ori albe”, aud de undeva… Insa probabil ca fiecare schimbare, desi la inceput e intampinata cu rezerva sau neintampinata chiar deloc, pe parcurs devine ceva aparte de atractiv sau primitor,tocmai prin unicitatea sa. E greu pentru o schimbare sa castige increderea unui om ce a obosit sa treaca mereu prin care “casa aceea e ca nuca in perete”. Oricat de greu imi e sa accept o schimbare, mai greu e sa ma gandesc ca probabil si ea “face sacrificii” pentru a “imblanzi” pe cineva ca mine. Caci atunci cand vine vorba de schimbari, ma transform pe loc intr`un leu fioros. Si totusi, ma gandesc la asta.
Imi aud din nou inima batand. La poarta ei bate increderea. As deschide indata,insa chiar daca e ceva ce mi`am dorit de atat de mult timp, e o schimbare. Si pe loc,zidul numit “leu fioros” se inalta vijelios…
Cateodata simt ca am nevoie de asediul acestui regat al meu…
 Sus »
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Trimite un mesaj
Tyie
Administrator
Administrator
Tyie

Data inscrierii: 20/Iun/2006
Mesaje: 27
Localitate: Brasov

 Mesaj Trimis: 17/10/2006 16:04    Titlul subiectului: etern...
Raspunde cu citat (quote)

uuuuuuuuuuuuuu...si asa incepea melodia lui, fara versuri, fara chitari, fara tobe, fara bass....doar o vioara singura...trista...si un arcus care aluneca incet,rar...plangand de dorul pierderii sale....si asa isi incepe cantecul acela care regreta...visand la ce a fost si suspinand pentru ce ar fi putut fi...o miscare de arcus si totul devine parca un tablou pictat in mintea sa...ce i-ar fi spus atunci ca sa nu o piarda...ce i-ar putea spune acum?...si se pierde in sine...pe sine...incearca sa isi aminteasca privirea ei...chipul ei...si nu mai poate...cu lacrimi in ochi, cu mainile tremurande isi suspina in continuare melodia ...
...Si o vede, in rochia ei verde...stand cu spatele la el, asteptandu-l in fata casei...se aseaza langa ea...o priveste dar nu ii mai vede chipul...si atunci gandurile il napadesc...nu isi mai poate aminti de ea...cat timp o fi trecut de cand ea a mai incetat sa mai fie?...incearca sa o auda...dar tot ce ii trece prin minte sunt ultimele ei cuvinte...pe care nici atunci nici acum nu le-a putut intelege...
"-Voi pleca in curand...nu exista fapt pe care sa mi-l vor mai mult decat sa vii cu mine...dar nu pot...nu se poate...sa nu uiti niciodata ca te iubesc...nu lasa sa fiu uitata...nu ma uita..."
...o ultima data cand a vazut-o...o ultima nota pe care a cantat-o...o ultima unduire de arcus...

... prin parul ei...si deodata isi ridica privirea...si nu mai era...
 Sus »
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Trimite un mesaj
Afiseaza mesajele pentru a le previzualiza:   
Pagina de start a forumului Ney » I feel... » Dust in the wind...
Creaza un subiect nou   Raspunde la subiect Ora este GMT + 3 ore
Pagina 1 din 1

 
Mergi direct la:  
Nu puteti crea un subiect nou in acest forum
Nu puteti raspunde in subiectele acestui forum
Nu puteti modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteti sterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteti vota in chestionarele din acest forum



Powered by phpBB © 2001, 2002 phpBB Group
Fa-ti si tu propriul forum GRATUIT, pe www.myforum.ro